Cristi Tănase a ieșit accidentat din meciul cu Gaz Metan Mediaș. Căpitanul Stelei a acuzat probleme musculare, după ce a încercat să facă un sprint și este suspect de ruptură.
Costel Gâlcă are probleme de lot, după ce și Cristi Tănase s-a accidentat. În minutul 57 al meciului cu Gaz Metan Mediaș, căpitanul Stelei a rămas întins pe gazon și a fost schimbat la scurt timp cu Gabi Iancu. În momentul în care a părăsit terenul, Tănase a șchiopătat destul de serios.
În cazul în care accidentarea este gravă, Gâlcă ar rămâne fără încă un titular pentru meciul cu Petrolul. Alex Chipciu s-a accidentat la începutul săptămânii și va lipsi aproximativ 3 săptămâni. Steaua – Petrolul se joacă pe 9 aprilie, de la 21:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER